Protectia Atmosferei

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Protectia Atmosferei.


04 Mai
Luni
Protectia atmosferei

Misiunea satelitului NASA pentru monitorizarea CO2 a eşuat

Misiunea satelitului pentru monitorizarea dioxidului de carbon din atmosferă a eşuat. Modului care îl transporta nu a reuşit să se desprindă de rachetă, a anunţat NASA.
satelit NASA
NASA a lansat astăzi satelitul Orbiting Carbon Observatory (Oco), la bordul rachetei Taurus XL, însă acesta nu a reuşit să intre în orbită.

“Lansarea din această noapte nu a fost încoronată cu succes”, a declarat prezentatorul postului NASA TV, precizând că satelitul nu a atins orbita. Specialiştii de la NASA sunt în curs de localizare a epavei.

“După câteva minute de zbor, responsabilii cu lansarea au constat imprevizibilul, întrucât modulul nu a reuşit să se desprindă”, a declarat NASA într-un comunicat.

Orbiting Carbon Observatory (Oco) este destinat să monitorizeze gazele cu efect de seră din atmosfera planetei noastre, identificând de unde vin, unde sunt asorbite şi ce se întâmplă cu ele între aceste etape.

Satelitul, primul de acest gen lansat de agenţia spaţială americană, a fost lansat în această noapte (ora 11.51, ora României), de la baza Vanderberg Air Force din California.

În ianuarie, Japonia a lansat un satelit cu o misiune asemănătoare.

Sursa: Realitatea TV

, ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Protectia Atmosferei este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB